Reprezentatie de strada

(Pe bulevardul trist, frunza castanilor se asterne poteca. )

Batrana: Ca in fiecare alta joi, ma plimb pe strazile pustii ale orasului, cand toti sunt la serviciu sau la filmul de dupa-amiaza. Azi ma simt diferit, de parca lumina pala a soarelui toamna ar fi lumina unor reflectoare, de parca toata strada imi este scena, de parca castanii imi sunt martori nebuniei. Acest trup obosit cu expresii ridate nu a mai pasit de ani pe o scena. Dorinta de aplauze e ca o molima ce iti roade oasele si sufletul. (Se ridica usor pe varfuri, se inalta spre cer cu mainile deschise si imbratisez nimicul din fata ei.) Tristetea ma cuprinde ca un val fin si ma indunda cu raceala vremii. (Realizeza unde este si pasul devine calm, solitar si rece.) Am imbatranit. (Se opreste din orice miscare, singura pata de lumina este in mijlocul scenei pe batrana nemiscata)

Povestitorul: (Intra in scena din primul rand si ii da tarcoale batranei) Aceste cuvinte care pentru unii sau altii par neinsemnate, pentru un dansator inseamna moarte. (contureaza corpul batranei fara sa il atinga) Liniile corpului sunt foarte importante pentru o balerina, iar atunci cand acestea devin rigide, tremurande, gratia dispare. Timpul este atat de crud, nu credeti? In corpul acesta ostenit, o minte proaspata de copila, se pierde in monotonia fiecarei zile.  (Se intoarce in public pe bataile unui ceas.)

     (Cetatenii incep sa inunde bulevardul, intrand in scena haotic din ambele directii fiecare bombanind grabit cat de ocupat este. Batrana incepe sa mearga incet spre public fara sa fie incomodata/ sa observe haosul din jur. Cand ajunge in partea din fata a scenei toti cetatenii se opresc brusc. Aceasta incepe sa danseze rigid, dar plin de dorinta. Cetatenii se intorc spre dansatoare si susotesc)

Multimea: Oare e nebuna?

Un cetatean: (ca pentru sine) Da! Da! Este nebuna.

O doamna catre sotul ei: (il smuceste) Haide! Nu te mai holba, e nepoliticos. (sotul este tras, iar acestia ies din scena)       

(Batrana aluneca si cade, linistea se asterne peste multime si toti se intorc cu spatele si pleaca, facandu-si loc printre ei impingandu-I in laterale o copila iese in fata)

Copila: (vorbeste uitandu-se la balerina cazuta) Oamenii, vin si pleaca, lipsiti de culoare se plimba inainte si inapoi, ce trist. Vrem sa fim vazuti! si ne intrebam cum sa-l invatam pe orb ce este rosul si pe surd ce este cantecul.  (repros) Nu esti tu omul care vede cu ochii inchisi, artistule? (plange, aplauda si striga tare catre un public invizibil) Va multumim si va mai asteptam. (isi da jos palarioara si face o plecaciune.)

(Scena ramane in penumbra.)

Povestitorul: (din public cu o voce fireasca) A murit… Fericita?

(Cetatenii ies in scena aplaudand, iar luminile se aprind. Copila se ridica isi pune palaria si li se alatura. Povestitorul urca pe scena, ridica batrana balerina si impreuna fac o plecaciune si se alatura celorlalti actorii.)