Alcool

[imi pare rau pt miile de greseli gramaticale - le voi corecta maine ...miezul noptii acum]
"Ce a fost in capul meu?"

Nu este prima data cand ma intreb asta si totusi nu am un raspuns. Cu paharul in fata cu mintea clara am fost supusa unui test si am luat o decizie. Buna sau proasta a fost decizia mea si nu ma simt rusinata de ea, dar! vreau sa o inteleg. De ce am luat decizia sa ridic sticla sa o pun la gura si sa beau? Eram constienta ca nu voi mai merge drept, ca poate tot ce am in stomac va iesi, realizam ca voi fi penibila, ca voi pierde controlul si stiam ca nu imi va place, dar totusi am lasat alcoolul sa alunece pe gat cu inghitituri mici, am pus si tigara la gura pt doua fumuri. De ce?

SA PAR INTERESANTA? NU! stiu sigur ca acesta nu era motivul, ma cunosc destul cat sa stiu ca e o prostie sa crezi ca esti cu cv mai bun doar pt ca ai o sticla in mana si ca nu mergi drept. Si totusi de ce? Mamei i se pare un gest inaceptabil dar eu nu vreau sa il scuz ci vreau sa il inteleg. Si nu, nu ma prins mama ci eu m-am dus si le-am spus cu dorinta de a vorbi cu ei despre asta cum fac mereu. Reactia... nu a fost una pozitiva, dar nici una exagerata.Concluzia: mama --> "sunt dezamagita" /tata --> "sa nu se mai intample" Discutia a fost nu una in care taci sau esti interogat ci una cu un schimb calm si elevat de informati, experiente si impresii. Am inteles ca am actionat gresit,  ca am riscat mult,  ca A FOST DECIZIA MEA CONSTIENTA si ca mama nu va putea sa isi iasa din pielea de adult si sa vada lucrurile din prisma unui adolescent.

Dar in continuare nu am inteles de ce?! Voi incerca sa retraiesc totul in speranta ca raspunsul mi se va dezvalui.

Asezata pe canapea cu privirea atintita asupra paharului am spus fara nici o ezitare: "Adu-mi sa beau! vreau sa beau!" Nu era o decizie spontana caracteristica mie, era una bine gandita constienta. In minte aveam scene de violenta, lucruri penibile, povestiri despre betie, lucruri facute de altii intr-o situatie de control zero si cel mai clar apareau propriile  mele cuvinte si principii legate de bautura. (principii care sunt anti betie! nu anti baut ci anti exagerat!) In ciuda acestor ganduri am luat paharul l-am sprijinit de buze si o mica inchititura m-a facut sa ma stramb. Ardea cald in interiorul gurii si gustul era oribil dar am dus paharul la gura iar si am baut cu greu. De ce m-am fortat sa beau ? Ce am vrut sa imi dovedesc? Prietenul meu se uita la mine ingrijorat si incerca sa ma opreasca, dar eu l-am RUGAT FRUMOS sa ma lase sa imi iau deciziile. Oare am vrut sa vad consecintele? O idee absurda mi-a trecut prin minte la acel moment: "daca ma imbat va avea grija de mine cum a avut grija de ea?" Am zambit ca pentru mine si am realizat ca nu aveam motiv sa gandesc asta. La ultima picatura a paharului eram inca clara puteam sa merg sa vb si sa gandesc. Am iesit impreuna afara si gandul de a ma imbata a continuat sa imi aglomereze mintea cu idei si imagini. Sus in foisor ne-am alaturat grupului la un joc de "I have never" unde am mai baut 4 guri de alcool (da le-am numarat). Creierul pierde controlul asupra corpului si ametesc. Ma simt grea si totusi prea usoara, puteam sa plutesc. Stefan si-a aprins o tigara, iar coerenta mea a dura inca 2 sec cat sa duc si tigara la gura si sa trag doua fumuri. Firul se rupe totul devenint confuz. Ce mi-a zis, ce i-am zis nu imi amintesc dar decizia a fost sa mergem in casa. Stiu ca Ana si Vlad placase-ra in casa deja, parca si Cristina. Am mers pana la treptele foisorului cand mintea mea si-a recapatat partial claritatea. Ma uitam la acele trepte ametita si ma intrebam "ce a fost in capul meu?". Am alungat gandul si m-am uitat la Stefan, chipul lui schita ingrijorare; sau poate dezamagire? Atunci am simtit prima consecinta a faptelor mele ... stiam ca nu ma va judeca sau acuza de fapta pe care am facut-o, dar totusi asta nu ma facea sa ma impac cu idea ca era ranit, si era vina mea. Chipul lui ingrijorat era bine conturat in mintea mea "ah... se ingrijoreaza, se invinovateste, nu e vina lui ...e vina mea...". Aici incerc sa preiau controlul si lupt cu mine rugandu-l sa ma lase sa cobor singura. Nu puteam sa merg drept, nici nu vedeam drept, dar cu pasi marunti si nesiguri tinandu-ma strans de balustrada am coborat. Eram constienta de starea mea si un gand a fost "trebuie sa ma lupt cu mine... sa vad cat de capabila sunt sa ma controlez intr-un astfel de moment." si am realizat putin trista ca si beata imi e greu sa accept ajutorul celorlati sau mai degraba e atat de mare frica  mea de a depinde de altii incat nici betia nu o bate. Atunci am inceput sa realizez.

Ma amuzat cum ca mi-am amintit ca Vampi imi zisese sa am grija la gheata de pe jos si am ocolit-o. Imi amintesc imagini neclare, flashuri, de cand mai deschideam ochii sprijinindu-ma de perete ne acceptand ajutorul nimanui. Ma uitam la picioare si vedeam cum pun pasul. Repetam: "lasa-ma sa merg singura" probabil incercam sa imi dovedesc ca detin controlul, ca nu sunt slaba, sau poate ca incercam sa il recapat. Cel mai groasnic lucru a fost asta, sa fie corpul meu si sa nu pot sa il controlez. Am trecut pe langa patul de pe hol si am agatat in drumul meu si player-ul Anei; m-am aplecat si am stampilat un pupic pe obrazul ei sa nu se supere si am intrat in camera in care trebuia sa doarma ea. M-am rezemat de perete si iar se rupe firul. Cat am stat in camera stiu ca am vb cu Stefan si in continua mea incercare de a prelua controlul am inceput sa rememorez ce am facut pana atunci dar nu am terminat povestea ca urmatoarea consecinta mi sa aratat. Imi si amintesc replica mea generica pe care i-am repetat-o lu' Stefan:"eu sunt fetita cuminte a lu' mami si a lu' tati." Dupa aceste cuv Stefan a plecat sa aprinda lumina la baie, iar eu in prostia mea am incercat pt ultima data sa ma lupt cu mine sa ma ridic si sa preiau controlul. Desigur nu mi-a iesit si fortarea ma facut sa vomit. Nu mancasem aproape nimic si simteam aceasi senzatie de "arde" ca atunci cand alcoolul intrase in stomac. Cuvinte precum "PENIBIL!", "DEZGUSTATOR", "DOAMNE CE A FOST IN MINTEA MEA?" , "AVEAM NISTE PRINCIPII",  "CIUPY IMI PARE RAU PENTRU PARCHET" se imprastiau prin mintea mea, multe fiind si verbalizate in mod neclar. DE aici am renuntat la idea de a mai avea control. Un blank , again... nu mai imi amintesc de aici... care a fost ordinea evenimentelor... de aici am bucati... in baie Stefan tinandu-mi parul ... Cristina care mi-a adus sa ma schim, si eu care ii ziceam "nu pantalonii rosii, adu-mi colatii" Si ce am apreciat nespus a fost ca atunci cand a trebuit sa ma schimb Stefan a chemat-o pe Cristina si ia zis sa ma ajute ea spunand ca nu ar fi ok din partea lui sa fie acolo cand eu ma schimb. Am apreciat mult faptul ca el, chiar daca eram intr-un stadiu penibil demn de dezgust, el a tinut cont de acel lucru care stia ca m-ar fi deranjat.... o alta imagine care mi se plimba prin minte e Ana care ma apasa pe burta ca sa iasa tot [o imagine nu placuta dar este realitatea si realitatea nu are floricele]. Odata in viata mea m-am simtit protejata si in siguranta. Poate chiar si asta a fost un motiv, pate ca undeva in adancul meu am vrut prea mult sa fac parte din grup, sa las garda jos si sa risc, sa ma las vulnerabila, sa ma bazez pe ei sa nu ma simt singura. AM vrut sa le acord incredere, le-am acordat incredere si consider ca este una din putinele momente in care nu am fost dezamagita. Chiar si acum imi vin lacrimi in ochi cand imi reamintesc cum Ana si Cristina au avut grija de mine despite them having no obligation to do so. Cum Ana ma intreba "Mai iti vine sa vomiti?" iar eu ziceam confuza "Nu stiu!". Inca un flash care nu stiu unde se incadreaza e momentul unde am cedat emotiilor. Am inceput de la sentimentul de dezamagire fata de sine care a evoluat intr-un "nervous brake down". Am stat in bratele Cristinei si am plans, am plans mult. Simteam corpul Cristinei cum tremura langa al meu la fiecare cuv si imi amintesc cum ma tinea in brate si imi vb, si nu vorbe goale de incurajare ci imi vorbea din inima si am simtit asta, ma facut sa plang mai rau. Am simtit in aceea seara ce nu am simtit niciodata, am simtit ingrijorarea lor si m-am simtit intr-un fel iubita, m-am simtit mult mai aproape de ei. Am simtit cv la care am rafnit mult timp, o fata care sa ma tina in brate si sa ma linisteasca cand plang, sa nu ma critice doar sa ma stranga in brate si sa stiu ca e alaturi de mine. Stefan simte ca nu si-a indeplinit rolul pt ca nu in bratele lui am plans. In acel moment chiar nu am vrut sa ma vada si nu pt ca as fi considerat ca nu ma pot baza pe el si din simplul fapt ca tineam prea mult la el si imi era rusine sa ii arat cv atat de urat. Imi amintesc cum ii ziceam Anei repetitiv "Te rog dute si pleznestel pe Stefan din partea mea si spunei sa nu isi mai faca griji ca nu e vina lui." Si cv poate greu de inteles... dar am reusit sa plang asa tocmai pt ca era Cristina si cumva ma simteam legata de ea. Si totusi nu aveau nici unul dintre ei obligatia sa aiba grija de mine si probabil nici nu realizeaza cat a insemnat totul pt mine si cat inseamna ei acum pt mine. Ciupy said long ago that I am fucked up in the head and maybe I am. Aceste cuvinte m-au urmarit din secunda in care m-am trezit din betie, undeva in mintea mea frica de a le auzi dinnou si nu  doar din gura lu' Ciupy ma tortura . Doamne, nici nu pot pune in cuvinte acel sentiment pe care l-am avut... era un mix intre vinovatie si dezamagire la adresa stadiului meu, frica de a fi totusi judecata si un sentiment de fericire. Ca un copil mic care face prosti sa atraga atentia parintilor sa vada ca e cineva "that cares for him" asa si eu atunci pe o parte ma simteam jenata si vinovata fata de ei si pe de alta parte eram fericita ca ei erau ingrijorati pt mine (foarte egoist din partea mea stiu) Intr-un final adorm.

De ce am baut? pentru ca am vrut sa ma leg de ei cu cv am vrut sa fiu parte din grup si asta este singurul mod in care eu m-as fi simtit aproape de ei. Acest schimb de incredere. In acel moment nu mai eram tipa aia, prietena lui Stefan atunci eram doar Claudia si fie ea frumoasa fie ea urata le-am aratat pe parcursul acelor zile cine sunt... si mi-a trebuit mult curaj pt ca idea de "ur fucked up in the head" e inca in mintea mea. Ei ar putea sa isi faca o imagine urata despre mine, sa ma judece chiar daca nu arata dar cv imi spune, si sper ca am dreptate, ca nu vor face asta. Si cred ca pot avea incredere chiar si in Ciupy cu toate ca mi-a tradat aceea incredere deja odata spunand despre mine altora lucruri care trebuiau sa ramana intre noi. Il pot ierta acum pt asta chiar daca nu stiu cat de gresit considera el ce a facut.

Poate tu cel care citesti vezi totul din perspectiva ta si poate razi in acest moment, poate ma compatimesti sau poate chiar dezgustat... putina relevanta are asta dar totusi vreau sa zic ca nu imi e rusine de cuvintele mele sau de faptele mele... asa ca daca ti se pare amuzanta sensibilitatea sau naivitatea cu care vorbesc, razi!