(Pe bulevardul trist, frunza
castanilor se asterne poteca. )
Batrana: Ca in
fiecare alta joi, ma plimb pe strazile pustii ale orasului, cand toti sunt la
serviciu sau la filmul de dupa-amiaza. Azi ma simt diferit, de parca lumina pala
a soarelui toamna ar fi lumina unor reflectoare, de parca toata strada imi este
scena, de parca castanii imi sunt martori nebuniei. Acest trup obosit cu
expresii ridate nu a mai pasit de ani pe o scena. Dorinta de aplauze e ca o
molima ce iti roade oasele si sufletul. (Se
ridica usor pe varfuri, se inalta spre cer cu mainile deschise si imbratisez
nimicul din fata ei.) Tristetea ma cuprinde ca un val fin si ma indunda cu
raceala vremii. (Realizeza unde este si
pasul devine calm, solitar si rece.) Am
imbatranit. (Se opreste din orice
miscare, singura pata de lumina este in mijlocul scenei pe batrana nemiscata)
Povestitorul: (Intra in scena din primul rand si ii da
tarcoale batranei) Aceste cuvinte care pentru unii sau altii par
neinsemnate, pentru un dansator inseamna moarte. (contureaza corpul batranei fara sa il atinga) Liniile corpului sunt
foarte importante pentru o balerina, iar atunci cand acestea devin rigide,
tremurande, gratia dispare. Timpul este atat de crud, nu credeti? In corpul
acesta ostenit, o minte proaspata de copila, se pierde in monotonia fiecarei
zile. (Se intoarce in public pe bataile
unui ceas.)
(Cetatenii
incep sa inunde bulevardul, intrand in scena haotic din ambele directii fiecare
bombanind grabit cat de ocupat este. Batrana incepe sa mearga incet spre public
fara sa fie incomodata/ sa observe haosul din jur. Cand ajunge in partea din
fata a scenei toti cetatenii se opresc brusc. Aceasta incepe sa danseze rigid,
dar plin de dorinta. Cetatenii se intorc spre dansatoare si susotesc)
Multimea: Oare e nebuna?
Un cetatean: (ca
pentru sine) Da! Da! Este nebuna.
O doamna catre sotul ei: (il smuceste) Haide! Nu te mai holba, e nepoliticos. (sotul este tras, iar acestia ies din scena)
(Batrana
aluneca si cade, linistea se asterne peste multime si toti se intorc cu spatele
si pleaca, facandu-si loc printre ei impingandu-I in laterale o copila iese in
fata)
Copila: (vorbeste uitandu-se la
balerina cazuta) Oamenii, vin si pleaca, lipsiti de culoare se plimba
inainte si inapoi, ce trist. Vrem sa fim vazuti! si ne intrebam cum sa-l invatam
pe orb ce este rosul si pe surd ce este cantecul. (repros)
Nu esti tu omul care vede cu ochii inchisi, artistule? (plange, aplauda si striga tare catre un public invizibil) Va
multumim si va mai asteptam. (isi da jos
palarioara si face o plecaciune.)
(Scena ramane in penumbra.)
Povestitorul:
(din public cu o voce fireasca) A
murit… Fericita?
(Cetatenii ies in scena
aplaudand, iar luminile se aprind. Copila se ridica isi pune palaria si li se
alatura. Povestitorul urca pe scena, ridica batrana balerina si impreuna fac o
plecaciune si se alatura celorlalti actorii.)